Doctoratul Mântuleselor

Pe 21 decembrie 2009, într-una dintre cele mai troienite zile de iarnă pe care le-a văzut Bucureştiul, Mântulesele au trecut prin ultima probă de foc a doctoratului. Susţinerea a adunat doi profesori care au străbătut ţara ca să ajungă dis-de- dimineaţă la prezentarea lucrării "Mahalaua Mântulesei - drumul către modernitate" - dl. prof. Andrei Bodiu, de la Universitatea "Transilvania" din Braşov, şi dl. prof. Ştefan Afloroaei, de la Universitatea "Al. I. Cuza" din Iaşi. Alături ne-a mai fost şi dl. prof. Alin Ciupală, de la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. Coordonator, dl. prof. Sorin Alexandrescu, cel care a asistat la naşterea poveştii Mântuleselor, dar şi la conturarea hărţii semnelor eliadeşti, fără a cărui îndrumare nu ar fi existat nici lucrarea de doctorat, nici cartea Mântuleselor.

Sorin Alexandrescu:

"Aceeaşi tehnică de îmbinare a unei precise analize de documente istorice cu un comentar imaginativ şi sensibil o ajută să scoată la lumină tot felul de alte „istorii” din epocă, care de care mai seducătoare, ale pitarului Petrescu, ale popei Herea, sau ale unei case care nu s-a construit, ori conflicte de moştenire mai recente. Frapant este faptul că acestea toate ar fi putut deveni surse ale unor povestiri de tip eliadesc, mai mult încă, ele par „fabricate” parcă de un povestitor ca Fărâmă, deşi Mircea Eliade în mod evident nu le-a cunoscut niciodată, cum nu le-a cunoscut nimeni până acum. Se ridică astfel întrebarea fascinantă ce este istorie reală şi ce este imaginaţie scriitoricească. Răspunde Andreea Răsuceanu: „ficţiunea nu face decât să copieze, fără s-o ştie, realitatea cu mult mai spectaculoasă” .

Andrei Bodiu:

"Studiul Andreei Răsuceanu este unul complex, interdisciplinar, cu deschideri culturale diverse. El este un studiu cultural care înglobează elemente de istorie şi istorie a mentalităţilor, de sociologie, de arhitectură şi urbanism, şi în acelaşi timp un studiu literar, aplicat operei marelui scriitor Mircea Eliade. (...)
Una dintre marile calităţi ale acestei teze este că Andreea Răsuceanu ştie, în cele mai bune pagini ale ei, să povestească într-un mod care face ca orice document, oricât de arid, să trezească interesul celui care citeşte. Lumea Bucureştilor de odinioară capătă viaţă prin calitatea scriiturii.(...)
Autoarea scrie pasionat şi incitant, prinsă de febra temei. În Andreea Răsuceanu se regăsesc un cercetător atent şi avizat, un om sensibil şi, de ce nu?, un viitor prozator cucerit de temele istorice. "

Ştefan Afloroaei:

"Lucrarea este scrisă într-o manieră vie, cu dezinvoltură şi stil, cu multe intuiţii valoroase. Andreea Răsuceanu dovedeşte indiscutabil o reală dispoziţie exegetică şi analitică, atât ca interpret al unor scrieri literare, cât şi ca analist al unor documente vechi sau al unor teorii actuale. Este atentă la textele lui Eliade şi ale interpreţilor săi, ajungând uneori la observaţii cât se poate de subtile, pe care le enunţă într-un mod personal."

Alin Ciupală:

“Din punct de vedere al surselor, doctoranda a întreprins atente cercetări de arhivă şi a reuşit să identifice acele fonduri care i-au furnizat cu generozitate informaţiile. Documentarea s-a dovedit a fi marcată de acribia specialistului (...)
Din punct de vedere metodologic, analiza critică a izvoarelor a fost completată priun aplicarea unor concepte receptate din domeniul teoriei literaturii şi prin scurte şi dense referirir la istoria arhitecturii.”