Paul Cernat despre Cele două Mântulese

Impresionantă e minuţia reconstituirii documentare, de la cutumele vieţii sociale (insight-urile despre condiţia premodernă a văduvelor sau despre „amenajarea“ raporturilor cu moartea) până la elemente de vestimentaţie.
De la un tânăr literat te aştepţi de regulă la abordări eseistice, nu la un aşa demers scormonitor şi riguros, propriu mai curând istoricilor de meserie. În fapt, eseista îşi asumă discret-persuasiv rolul de secondant al cercetătoarei, imaginând fastuoase scenarii de epocă şi atmosferă, atunci când informaţiile lipsesc (şi, pentru secolul al XVIII-lea, lipsesc adesea!), iar ipotezele despre familia Manta rămân doar… ipoteze. Când şi de ce a murit cinstitul hagiu şi cupeţ dispărut deja la data târnosirii? Cum şi-au dus vieţile înainte şi după moartea lui cele două Mântulese? Şi ce raporturi existau între ele, din moment ce sora pare a avea un ascendent asupra văduvei, în pofida cutumelor testamentare ale vremii? Cu discernământ critic, autoarea separă mistificările de verosimil prin confruntarea probelor şi contextualizări oportune, iar misterul nu e spulberat, ci amplificat cu mijloacele „hiperrealiste“ ale istoriei vieţii private…
În rândul numeroaselor volume despre vechiul Bucureşti, cartea îşi impune personalitatea prin coerenţa sa „de blazon“.

Paul Cernat, 22, 2 martie 2010

http://www.revista22.ro/blazonul-unei-strazi-bucurestene-7716.html