Postări
Andreea Răsuceanu face un lucru foarte bun: pune la un loc elemente de statistică sociologică, de antropologie şi arhitectură, deci de ştiinţă propriu-zisă, merge in arhive, aspiră de la arhive trecutul străzii, trecutul bisericii, compozitia etnică (...) deci ia multe date arhivistice pe care le pune în foaie (...) şi , de cealaltă parte, ne infuzează nuvela lui Eliade, care dă partea de aburos metafizic din medievalitatea bucureşteană.
Dan C. Mihăilescu (Omul care aduce cartea, 12 ianuarie 2010)
Multă vreme, cine citea Pe strada Mântuleasa era mirat de banalitatea străzii bucureştene cu acelaşi nume: ficţiunea eliadescă părea a se fi iscat din nimic. Andreea Răsuceanu urmărind, dimpotrivă, istoria străzii în documente, a descoperit personaje uluitor de vii, colcăind de patimi, vise şi ispite. Cartea ei răstoarnă vechiul raport dintre istorie şi roman, realitate şi imaginaţie: prima devine mai stranie decât a doua. Semnele destinelor, căutate de Mircea Eliade, au fost scrise dintotdeauna în ochii şi trupurile locuitorilor străzii. Fărâmă, unul dintre ei, a întâlnit-o pe Andreea Răsuceanu într-o după amiază pe o bancă şi i-a spus povestea „celor două Mântulese”, pe care uitase s-o şoptească lui Eliade.
Sorin Alexandrescu (coperta a IV-a a cărţii)
Cercetarea multifaţetată şi analiza atentă de documente sînt dublate de această disponibilitate empatică şi de plăcerea – evidentă în volutele stilistice – cu care autoarea se apleacă asupra destinului celor două Mântulese – două femei ale căror obiceiuri, relaţii de putere, psihologie sînt decriptate cu delicateţe şi fermitate. Studiul istoric şi social atinge aici şi chestiuni legate de statutul femeilor – fie ele bogate – în secolul al XVIII-lea. Last but not least, condeiul autoarei vădeşte reale calităţi literare, o voluptate a limbajului de epocă, dar şi fascinaţia pentru întregul univers material (şi imaginar) al opulenţei orientale (de la ţesături la bijuterii)
Adina Diniţoiu (Dilemateca, ianuarie 2010)
Într-o formulă ingenioasă, la confiniile studiilor culturale cu ficţiunea literară, Andreea Răsuceanu a debutat cu o carte spumoasă, Cele două Mântulese (Vremea), ce reconstituie cu voluptate, dar şi acribie documentară, istoria medievală şi literară (eliadescă) a străzii Mântuleasa a Bucureştilor de altădată. Andreea Răsuceanu, alături de Andrei Terian sau Ovidiu Şimonca (Pot să vă mai enervez cu ceva?, interviuri, Cartier) sînt, de altfel, cîteva din numele demne de interes la capitolul debuturilor editoriale.
Adina Diniţoiu, (Observator cultural, 14-21 ianuarie 2010)
Rod al unei cercetari complexe - socio-istorice, literar-filosofice, psihologice, religioase - cartea Andreei Rasuceanu "Cele doua Mântulese" (Editura Vremea, 2009, vezi foto) constituie o sectiune verticala in viata cartierului bucurestean Mântuleasa, de pe la sfârsitul secolului XVII si pâna in secolul XX (cu accent pe secolele XVIII-XIX, perioada pentru care arhivele sunt mai generoase). Cele doua Mântulese pot fi, in egala masura, Stanca si Maria, ctitore ale Bisericii Mântuleasa, ridicata intre anii 1732-1734 (conform pisaniei) precum si cele doua fete ale zonei: cartierul, ca atare, si ipostaza lui mitica - asa cum reiese din diferite scrieri, indeosebi din opera lui Mircea Eliade - aceasta din urma fiind si perspectiva sub auspiciile careia se desfasoara cercetarea autoarei.
Ion Andreiţă, (Ziarul de duminică, 15 ianuarie 2010)
Un debut remarcabil, cu o carte de istoria mentalităţilor.(...) Cele două Mântulese conţine unul din cele mai frumoase elogii adus prozei fantastice a lui Mircea Eliade. De la nuvela lui pleacă întreaga cercetare de aici şi către ficţiunea acestei nuvele converg cele mai multe din personajele dezgropate în paginile studiului. Investigaţia e metodică şi speculativă în acelaşi timp. Sunt puţine exegezele care cumulează ambele calităţi.
Cosmin Ciotloş, (Noua revistă vorbită, 22 ianuarie 2010)
Pornind de la aceste două personaje, Andreea Răsuceanu, doctorand al Centrului de Excelenţă în Studiul Imaginii, dar şi autoare a unor cronici literare şi studii de specialitate, a publicat în colecţia „Planeta Bucureşti“ a editurii „Vremea“, volumul „Cele două Mîntulese“, în care schiţează istoria nu numai a ctitoriei bisericeşti, ci şi a străzii Mîntuleasa, pornind de la studiul unor documente de arhivă şi mergînd pe urmele prozelor scurte ale lui Mircea Eliade (1907-1986), cunoscutul filosof al religiilor. Cu acest prilej, pe lîngă informaţia istorică, autoarea recreează atmosfera secolului al XVIII-lea, sondînd totodată cu migală moravurile şi mentalităţile vremii. În acest cartier intens multicultural, multietnic, îşi găsiseră locul şi armenii, autoarea oferindu-ne numeroase informaţii deosebit de interesante.
Madeleine Karacaşian, (Ararat, 5 februarie 2010)
Cartea de debut a Andreei Răsuceanu reprezintă cea mai completă poveste a zonei Mântuleasa. În afară de evoluţia în timp a cartierului, povestea bisericii cu descrierea iconografiei insolite la rândul ei, istoria caselor şi umanitatea atât de variată etnic şi profesional de acum o sută de ani, avem şi filtrul literar prin care este restituit un fragment de viaţă trăită a unui locuitor de odinioară al acestui cartier fantast: Mircea Eliade. Cartea este construită pe două viteze complementare: istoria şi literatura. Bariera este insesizabilă. Flanezi de o parte şi alta, adesea mergi pe frontiera dintre cele două lumi şi simţi că eşti de acolo, din acel fragment cotidian ce încă mai face parte din lumea noastră şi mai poate fi explorat. Cele două Mântulese, care apar şi în iconografia bisericii Mântuleasa, prinse într-o horă a domniţelor din secolul al XVIII-lea, reprezintă simbolic cele două mari teme ale cărţii (enunţate ceva mai sus) şi care hrănesc poveşti ale locului şi poveştile oamenilor.
Adrian Majuru ( bucurestiivechisinoi.ro, 8 februarie 2010)
Cele două Mântulese este o carte scrisă cu suflet, bine documentată în arhive şi biblioteci. Andreea Răsuceanu şi-a alcătuit volumul pornind de la studii istorice publicate până acum, pe care le-a animat cu elemente de atmosferă, în încercarea de a recrea atmosfera veacului al XVIII-lea.
Nicoleta Zaharia (Historia, 15 februarie 2010)
De ce-i zice străzii Mîntuleasa aşa şi nu, de-o pildă, Hagi Manta? Şi ce-are strada asta atît de special încît a devenit sit istoric, protejat de lege pe ici, pe colo? Zic pe ici, pe colo fiindcă în pofida protecţiei s-a dat o autorizaţie de construcţie pentru un bloc de 17 etaje în capătul ei dinspre Calea Moşilor unde s-a aflat şcoala unde a învăţat Mircea Eliade. O casă din apropierea celuilalt capăt a fost demolată de curînd, pe tăcute, cu speranţa unei noi autorizaţii. Iar dacă mai luăm în calcul că pe strada asta sînt cîteva clădiri din secolul XIX lăsate dinadins în paragină, e bine să nu contăm prea mult pe efectele acestei protecţii.Ştiam cîte ceva despre istoria străzii, după ce m-a îmboldit povestirea lui Eliade Pe strada Mîntuleasa.Dar mai nimic faţă de cîte am aflat din cartea Andreei Răsuceanu, Cele două Mîntulese, apărută la Editura Vremea. E aici istoria străzii de la prima ei menţionare, în 1703, pînă în zilele noastre.
Cristian Teodorescu, Academia Catavencu, 24 februarie 2010
La 30 de ani, Andreea Răsuceanu intrigă prin efervescenţa preocupărilor. Traducătoare, publicistă literară, trecând dezinvolt de la literatura română la cea străină, de la reportaje şi interviuri la eseuri şi fragmente de proză, ea ne surprinde acum (plăcut!) printr-un debut editorial matur şi neobişnuit. „Istorii“ ale străzilor bucureştene au mai apărut, desigur (v. Podul Mogoşoaiei, povestea unei străzi de Gh. Cruţescu sau O stradă oarecare din Bucureşti de Ioana Popescu şi Irina Nicolau), dar fără dimensiunea mitologică şi complexitatea narativă a celei de faţă.
Paul Cernat, Blazonul unei străzi bucureştene, (22, 2 martie 2010)
Andreea Răsuceanu fantazează, dar nu speculează pe conturul informaţiilor verificate. Din această alternanţă, în fond romanescă, rezultă un eficace suspans intelectual. Cartea, ar mai trebui poate precizat, nu e doar un răsfăţ documentar. Despre pasiunea autoarei pentru zona căreia i-a dedicat mai mult decât o monografie, vorbeşte campania de salvare a străzii Mântuleasa, desfăşurată în paralel cu redactarea studiului. Andreea Răsuceanu posedă, ca puţini alţii din generaţia ei, un instinct public al normalităţii. Cu sau fără acesta însă, Cele două Mântulese tot e o carte care merită nominalizată la orice premiu de debut, cu orice riscuri. Cine are urechi de auzit, să nu se teamă de cine ştie ce pedepse !
Cosmin Ciotloş, Una şi una (România literară, 17 martie 2010)
Volumul Andreei Răsuceanu, intitulat Cele două Mântulese (ed. Vremea, Bucureşti, 2009), este un excelent studiu interdisciplinar dedicat unei străzi bucureştene care, privită dintr-o perspectivă strict contemporană, nu pare cu nimic deosebită de oricare altă stradă lăturalnică din capitală.(...) Mai trebuie remarcat un aspect. Sursele documentare sunt abil utilizate. Informaţiile condensate, restituite armonios, foarmează împreună un discurs unic a cărui principală calitate este aceea că deschide mai multe perspective asupra aceluiaşi obiect. Perspectiva literară nu e deloc neglijabilă. De la ea porneşte şi către ea se îndreaptă cercetarea de faţă.
Şerban Axinte, Lumea de Dincolo, Lumea Celor Uitaţi (Convorbiri literare, martie 2010)
Demersul „arheologic“ al Andreei Răsuceanu presupune o întreagă strategie de încercuire revelatoare şi captivantă a „obiectului“. În primul rând, o metodologie plurală, bine controlată, care include: contextualizarea istorico-socială detaliată (v. referinţele la numeroasele istorii ale Bucureştilor şi la alte cercetări conexe, aparţinând unor nume ca Ionnescu-Gion, E. Hagi-Mosco, D. Pappasoglu, N. Iorga, C.C. Giurescu, G. Potra, Constanţa Vintilă-Ghiţulescu, Ştefan Lemny, Adrian Majuru sau Adriana Scripcaru; povestirile călătorilor străini prin Ţările Române); decriptarea şi interpretarea specializată a indicilor şi a indiciilor de tot felul (epistole, testamente, documente administrative, hărţi şi planuri urbanistice, catagrafii, coduri de legi etc.; analiza picturilor bisericeşti şi a simbolisticii iconografice; folclor urban şi mărturii orale pertinente, cum e cea a arhitectei Marina Echeriu, proprietară a uneia dintre casele Capră); reconstituirea, în stilul Şcolii Analelor, a vieţii private din secolele al XVIII-lea şi al XIX-lea şi a codurilor aferente (mentalităţi, moravuri şi cutume, îndeletniciri şi meşteşuguri, legislaţie, vestimentaţie etc.) (...)
Andreea Răsuceanu a scris o carte necesară şi delectabilă, care merită toată lauda. Având în vedere informarea scrupuloasă şi înclinaţia artistică, n-ar fi exclus să ne ofere, pe viitor, şi un roman de epocă.
(Gabriela Gheorghisor, Monografia străzii Mântuleasa, Ramuri, nr. 4/2010)
TOPURILE CRITICILOR - cele mai bune cărţi din 2009
DAN C. MIHĂILESCU (http://revistacultura.ro/blog/2010/01/cele-mai-bune-cele-mai-proaste-carti-din-2009-voteaza-15-critici-1/)
Debut
Andreea Răsuceanu, Cele două Mântulese, Vremea
MARIUS CHIVU
Eseu1. Mircea Mihaies, Despre doliu, Polirom
2. Nadia Anghelescu, Identitatea araba. Istorie, limba, cultura, Polirom
3. Andreea Rasuceanu, Cele doua Mântulese, Vremea
ADINA DINIŢOIU (http://think.hotnews.ro/cele-mai-bune-carti-din-2009-v.html)
CRITICA SI ISTORIE LITERARA
1. Andrei Terian, G. Calinescu. A cincea esenta, Cartea Romaneasca
2. Andreea Rasuceanu, Cele doua Mantulese, Vremea
3. George Ardeleanu, N. Steinhardt si paradoxurile libertatii, Humanitas
DEBUT1. Matei Florian, Si Hams si Regretel, Polirom-roman
2. Andreea Rasuceanu, Cele doua Mantulese, Vremea-studii culturale
3. Ovidiu Simonca, Pot sa va mai enervez cu ceva?, Cartier-interviuri
GABRIELA GHEORGHIŞOR (Revista Ramuri, http://revistaramuri.ro/index.php?id=1011&editie=43&autor=)
Debut: G. Călinescu. A cincea esenţă de Andrei Terian, Blocul 29, apartamentul 1de Corina Sabău, Chipurile de Stoian G. Bogdan, Şi Hams Şi Regretel de Matei Florian, Cele două Mântulese de Andreea Răsuceanu.
Nominalizare la Premiul pentru Debut al revistei România literară
Nominalizare la Premiul pentru Debut al Uniunii Scriitorilor din România
Postare mai nouă Postare mai veche Pagina de pornire
