Noi prezentări, cronici

Andreea Răsuceanu intră în acest secretaire, şi scrin, şi ladă de zestre, şi cameră oprită, din două părţi. Una e cercetarea riguroasă, cu surse sistematice, cu planuri ale Bucureştiului în faţă, cu documente de muzeu. Alta e aplecarea, cu nimic mai prejos, spre literatură şi spre intuiţiile ei, la Eliade, dar şi la memorialiştii Bucureştiului mai vechi, comercianţi de atmosferă, slujitori ai unor mistere în aer liber. Fiecare direcţie închipuie câte o Mântuleasă. Care e femeia iute şi dezgheţată, strunind treburile familiei, şi care jupâneasa mai delicată, poate, lăsând, peste timp, o morală ascunsă a neplăcerilor ei, printre culorile ticluite ale unei biserici, mi-e greu să spun acum. Oricum ar fi, câtă vreme literatura îşi caută documentul, deodată cu zănaticii ei răscolitori de pivniţi, iar istoria se încleiează cu ficţiune, pot să prefer dublura, femeia care priveşte peste umărul celeilalte, sprijin şi iscoadă. Cu gândul la ea, şi cu ochii în minunatele reproduceri color de la sfârşitul cărţii, am citit călătoria Andreei Răsuceanu pe strada Mântuleasa nu, cum ar fi meritat, cu creionul în mână, rătăcind printre detalii de fineţe, ci întorcând foile unei vechi istorisiri în ramă, cu epoci crescând una din alta, cu oameni complicaţi şi cu tâlcuri de ţinut minte.
(Simona Vasilache, În numele doamnelor, Viaţa Românească, nr. 5-6, 2010)

Nu ştiu câţi dintre noi, plimbându-se pe o stradă din Bucureşti cu parfum de epocă, ştiu ceva des­pre istoria ei. Cu siguranţă însă, dacă am şti, plimbarea am percepe-o cu totul altfel. Andreea Răsuceanu ne oferă acum această ocazie prin studiul „Cele două Mântulese", urmărind deopotrivă istoria străzii, în documente, dar şi a personajelor ei, uluitor de vii, colcăind de patimi, vise şi ispite.
(Maria Capelos, România liberă, 8 iulie 2010)

Eram convins ca intreaga lucrare croseteaza cumva istoricul locurilor cu nuvela lui Mircea Eliade. Trebuie sa fi gasit autoarea, imi spuneam in fata raftului de librarie, oameni, fapte si taine care sa fi inspirat fantasticul eliadesc…
Surpriza! Andreea Rasuceanu merge pe mai multe planuri si ca intr-un demers de intelectualism feminist, volumul are de fapt in prim plan pe cele doua femei trecute in pisania Bisericii Mantuleasa: jupâneasa Maria, sora jupânu Manta cupețul i de jupâneasa Stanca, care au tinut jupânu Manta. In insasi aceasta formulare este o taina care a zgandarit curiozitatea autoarei…Dar nu vreau sa va stric placerea lecturii (...)
Am mai spus-o undeva: Cele doua Mantulese este o carte pe care multi si-ar fi dorit sa o scrie. Si eu sunt printre ei.
(Alex Radescu, www.alexradescu.ro)
Restul prezentarii pe: http://www.alexradescu.ro/2010/07/mantulesele-andreei-rasuceanu.html